luni, 30 noiembrie 2009

A opta saptamana de sarcina

La sfarsitul acestei a 8-a saptamani, bebelusul dumneavoastra are formate aproape toate organele. Cu toate acestea, mai are mult de parcurs pana sa creasca mare!

Greutatea lui este de 2-3 grame, iar lungimea ajunge la 3 cm. Luati o rigla gradata si priviti ce inseamna 3 cm! Si totusi, in acesti trei cm ai viitorului barbat sau viitoarei femei, exista deja tot, sau aproape tot: o inima care bate, organe interne cu diverse functii, iar in acel cap mare care incepe sa se redreseze din atitudinea aplecata spre piept, creierul care se desavarseste putin cate putin.
Fata continua sa se modeleze: urechile externe, situate destul de jos, aproape sub nivelul gurii, precum si varful nasului, se vad foarte bine. Cavitatile gurii si nasului se despart prin formarea palatului, in vreme ce mugurii dintilor sunt bine fixati. Exista cate 10 muguri pe fiecare maxilar, care vor evolua, pentru a deveni cei 20 de dinti de lapte ai copilului ce se va naste. Ochii, mari, nu sunt acoperiti de pleoapele care acum se formeaza.
La nivelul gatului care se indreapta treptat, apar glandele salivare.
Mainile si picioarele dobandesc forma definitiva, cu degetele bine constituite. Degetul mare si cel aratator incep sa capete pozitia lor firesca, adica opuse unul altuia.

Organele interne isi continua dezvoltarea. Inima si intreg sistemul vascular sunt complet formate la sfarsitul celei de-a 8-a saptamani de dezvoltare. De pe acum, bataile inimii pot fi auzite cu ajutorul aparatului Doppler.
Inima este compartimentata in inima dreapta si inima stanga. In organismul autonom, asa cum va fi copilasul dupa nastere, partea stanga a inimii are functia de a trimite spre organe sangele incarcat cu oxigen de la nivelul alveolelor pulmonare, si cu substante nutritive, provenite din alimentatie. Partea dreapta a inimii impinge spre plamani sangele incarcat cu dioxid de carbon, unde acesta se elimina.
Ansa intestinala primitiva continua sa se alungeasca si sa ia o forma contorsionata in cordonul ombilical, unde a trebuit sa-si gaseasca adapost provizoriu, din lipsa de spatiu in alta parte. Organele excretoare sunt inchise spre exterior de catre o membrana: membrana anala si uro-genitala. Intre cele doua se afla perineul.
Organele genitale externe sunt inca nediferentiate, in sensul ca nu se disting printr-o forma aparte, indiferent daca este vorba de o fetita sau de un baiat, dar glandele sexuale incep sa se formeze. Apar cordoanele testicuiare daca bebelusul este genetic baiat, sau un inceput al ovarului, daca este genetic fata.

vineri, 27 noiembrie 2009

A patra saptamana de sarcina

Menstruatia a intarziat deja doua saptamani!
Cum testul pe care vi l-ati facut saptamana trecuta a iesit pozitiv, sunteti aproape sigura ca ati ramas gravida.
Semnele clinice aparute saptamana trecuta se accentueaza si se precizeaza. Ele vin sa va confirme banuielile.
•  Sanii au crescut in volum, sunt umflati si durerosi. Pielea intinsa lasa sa se vada reteaua de vinisoare. Aveti uneori senzatia de intepatura la nivelul mamelonului. Acesta este de altfel mult mai proeminent in centrul areolei care il inconjoara. Areola insasi se modifica: este mai bombata, mai larga si mai inchisa la culoare. Micile glande raspandite pe suprafata ei, denumite tuberculii lui Montgomery, capata relief.
•   Uterul se modifica si el. Creste usor in volum, iar colul devine mai moale la pipait. Inainte de fecundare el avea forma si dimensi­unea utiei smochine proaspete; la patru saptamani de la fecundatie el aduce mai mult cu o mandarina.
Glera cervicala s-a coagulat la nivelul colului, sub actiunea hormonilor de gestatie secretati si formeaza ceea ce se cheama „dopul gelatinos" care obtureaza complet intrarea in cavitatea uterina.
Secretiile vaginale sunt mai abundente, devenind tot mai acide, si astfel protejeaza intreaga regiune vaginala de un eventual atac microbian. Din nefericire, aceasta aciditate vaginala favorizeaza dezvoltarea de ciuperci microscopice care pot produce micoze.
Schimbandu-si dimensiunile, uterul incepe sa traga de ligamen­tele care il sustin. Aceasta este cauza pentru care s-ar putea sa simtiti tensionari usor dureroase la baza abdomenului.
Modificarile generale datorate unei supraproductii de hormoni se manifesta in general la majoritatea femeilor:
-  temperatura matinala este intotdeauna putin peste 37°C; ea ramane la acest nivel pana in luna a 4-a
- senzatiile de greata se manifesta mai frecvent; totul va face rau, mai ales dimineata la trezire; se poate ajunge chiar la vomismente; in general nu aveti pofta de mancare si digestia este mai dificila; aceste neplaceri se pot ameliora in buna parte prin intermediul unor medicamente prescrise de medic
- suferiti de tulburari ale somnului; aveti insomnii sau simtiti nevoia imperioasa de a dormi in cursul zilei
- sunteti obosita si fara chef
- simtiti nevoia frecventa de a urina, din cauza presiunii exercitate de uter asupra vezicii; aceasta va disparea dupa un timp datorita dezvoltarii uterului „in sus"
- si un lucru inexplicabil, cu toate ca v-ati dorit din suflet acest copil, incepeti sa aveti brusc, idei ciudate; acum aproape ca regretati; nu va faceti griji: este tot din cauza actiunii acestor nesuferiti hormoni. Lasati-va organismul sa se obisnuiasca cu noua stare, cu schim­barile in organizarea lui si in curand toate neplacerile nu vor mai fi decat o amintire; priviti mai departe de acest moment trecator, ganditi-va la viitoarea prezenta a copilului.

Sfaturi
•  Efectuati un nou test de diagnostic al sarcinii la domiciliu, deoarece incepand cu 10 zile de intarziere a ciclului, el este absolut sigur daca rezultatul este pozitiv.
•  Mergeti la ginecolog. Dupa un test pozitiv, el va va confirma sarcina printr-un examen clinic. La tuseu, el va simti modificarile uterului si se va asigura ca oul este plasat normal, in uter si nu intr-o trompa (sarcina extrauterina), asa cum se mai intampla uneori, fapt care determina complicatii grave. Pentru a confirma diagnosticul, el poate sa solicite efectuarea unui dozaj hormonal sanguin, mult mai precis decat simpla lor detectare in urina.
Aceasta consultatie timpurie este importanta pentru ca, pe langa un examen precis, medicul va va raspunde si la toate intrebarile pe care i le puneti. In plus, daca toate testele sunt pozitive, puteti deja sa stabiliti, impreuna cu el, conduita de urmat de-a lungul sarcinii si pentru viitoarea nastere.
Unde sa nasc?
Se poate, desigur, naste acasa. Nimic nu va impiedica, dar trebuie sa cunoasteti toate riscurile. Chiar in cazul unei sarcini foarte bine supravegheate, pot aparea probleme in ultimul moment si, din neinsemnate, pot deveni foarte grave. Trebuie sa existe posibilitatea practicarii - in caz de urgenta - a anesteziei, a unei interventii chi­rurgicale sau a reanimarii. Or, in general acestea nu se pot face la domiciliu.
In orasele mari aveti intotdeauna posibilitatea internarii intr-o maternitate de pe langa un mare spital, centru universitar sau o clinica privata. In orasele mai mici exista cel putin o maternitate sau un spital.

joi, 26 noiembrie 2009

A treia saptamana de sarcina

Saptamana aceasta este pentru el esentiala. Mai intai creste vertiginos in dimensiuni, ajungand de la 0,2 mm la 1,5 mm gratie diviziunilor celulare care se accelereaza. In plus, se contureaza unele diferentieri celulare. Acestea ajung sa se dezvolte in linii celulare care vor fi la originea tuturor organelor.
In acest stadiu de dezvoltare, discul embrionar nu este inca format decat din doua straturi: foita interna si foita externa. Din a 15-a pana in a 17-a zi dupa fecundatie, foita externa se ingroasa de-a lungul unei axe care va delimita capul si coada. Aceasta nervura subtire, cu umflaturi, este linia primitiva, de la care incepe diferentierea foitei mediane. Discul embrionar este constituit deci in prezent din trei straturi de celule. Masoara acum 1,5 mm in lungime.
Aceste trei straturi de celule sunt extrem de importante, fiindca, pornind de la ele, se vor diferentia toate celelalte celule, deci toate organele viitorului copil.
Din foita interna se vor dezvolta organele aparatului digestiv: stomacul, intestinele, vezica, impreuna cu glandele anexe - ficatul si pancreasul, precum si organele aparatului respirator.
Din foita externa se vor forma: sistemul nervos, organele de simt, precum si tesuturile externe - pielea, unghiile, parul. Foita mediana va sta la originea scheletului - cu exceptia craniului - a muschilor, sistemului circulator si glandelor sexuale: tes­ticulele sau ovarele. La mijlocul celei de-a treia saptamani, adica intre a 17-a si a 19-a zi de dezvoltare, extremitatea craniana a liniei primitive se umfla, formand o ingrosare de celule de la care se va forma sistemul nervos central. Prezentandu-se la inceput ca un cordon celular plin, el se scobeste apoi sub forma de tub, al carui capat se inchide formand un creier primitiv.
Alta performanta a bebelusului dumneavoastra: la sfarsitul celei de-a 3-a saptamani, el are o inima, imperfecta, e drept, dar care bate! Pornind de la linia primitiva, in regiunea apropiata capului, se schiteaza intr-adevar, intre ziua a 19-a si a 2l-a, muschiul cardiac, sub forma a doua tuburi. Foarte repede, aceste tuburi sunt animate de batai ritmice. Contractiile se produc chiar inaintea aparitiei celu­lelor contractile specializate si inaintea oricarei forme de excitare nervoasa a tuburilor cardiace.
Tot acum se formeaza primele vase sanguine. Bataile ritmice ale acestei inimi rudimentare pun in miscare lichidul din vase. El nu contine inca globule rosii, ci doar celule primitive, „mamele" tuturor liniilor de celule sanguine. Totusi, grupa sanguina a copilului dumneavoastra este genetic definita inca din faza de zigot.
Pornind de la foita mediana, apar blocuri de tesuturi perechi, denumite somite. Din aceste somite se vor forma muschii, ligamentele, cartilagiile, pielea, cateva oase. Primele celule germinale, care, dupa o lunga perioada de maturizare, vor deveni celule sexuale, sunt si ele deja prezente.
Dupa cum vedeti, bebelusul dumneavoastra se formeaza foarte repede, inca intr-o perioada cand va mai indoiti de prezenta lui!
Placenta
Din momentul in care bebelusul masoara 1,5 mm lungime, este prea mare ca sa mai fie alimentat prin intermediul sangelui dumneavoastra care circula doar in lacunele trofoblastului. Este necesar de acum un sistem sanguin mai elaborat care sa-i aduca hrana si sa-l scape de deseuri. Trebuie, deci, pregatita o structura care sa permita schimburile dintre sangele dumneavoastra si al lui.
Pentru aceasta, la sfarsitul celei de-a 2-a saptamani de dezvoltare, celulele trofoblastului cresc, formand excrescente foarte fine si ramificate, denumite vilozitati. in acest timp, lacunele continand sange matern fuzioneaza, formand „camarute" intre vilozitati.

miercuri, 25 noiembrie 2009

A doua saptamana de sarcina

ANEXELE EMBRIONARE, PLACENTA, CAVITATEA AMNIOTICA

In cea de-a 8-a zi dupa fecundare, blastocistui, aceasta mica sfera scobita ce contine in centru viitorul embrion, continua sa patrunda in mucoasa uterina.
In cea de-a 9-a zi, blastocistui a intrat in intregime in mucoasa. Bresa formata prin intrarea lui se inchide in cea de-a 10-a zi printr-un dop fibrinos provizoriu pana cand alte celule noi se vor alatura reconstituind peretele.
La inceputul celei de-a doua saptamani, unele celule ale butonu­lui embrionar vor forma un strat aplatizat, iar blastocistui, mica biluta scobita, ia putin cate putin forma unui disc. Discul embrionar este format la inceput din doua straturi de celule: o foita interna care apare prima si o foita externa din care se va dezvolta la inceputul celei de-a treia saptamani foita mediana". p1p6415pl27orv
Discul embrionar cu doua straturi are o lungime totala de 0,1 pana la 0,2 mm.
Intreg miracolul vietii se gaseste acolo. Zigotul, celula unica, este asemenea unui computer al carui creier este ADN-ul. Programul gata pregatit. Nenumaratele secvente ale ADN-ului, care sunt genele, sunt decodificate unele dupa altele, in timp ce elementele functionale ale celulei produc dupa ordinele primite.
Dupa diviziunile celulare, vor urma diferentierile care vor produce toate tipurile de celule, cu functiile lor precise. Organizate in tesuturi si organe, ele vor alcatui aceasta noua fiinta umana care va fi copilul dumneavoastra.
Anexele embrionare
Copilul are nevoie de corpul dumneavoastra, pentru a se dezvolta. Din corpul mamei va primi hrana si oxigenul si prin intermediul lui va elimina deseurile rezultate din metabolismul celular. Aceste schimburi mama-copil sunt posibile gratie unui sistem complex: anexele embrionare. Acestea sunt placenta si cordonul ombilical, doua elemente care nu fac parte nici din corpul mamei, nici din cel al copilului. Ele sunt elemente tranzitorii care vor fi eliminate la nastere.
Trebuie sa adaugam la acestea cavitatea amniotica umpluta cu lichid, in interiorul careia pluteste embrionul.
Placenta
Placenta este o structura al carei rol esential este sa permita schimburile dintre sangele matern si cel al copilului. Inainte de a deveni un organ bine diferentiat, ea trece prin mai multe stadii de evolutie.
In a 9-a zi, trofoblastul, adica stratul de celule de la exteriorul oului, se diferentiaza in doua straturi de celule diferite. Intr-unul din aceste straturi apar vacuole care cresc si in final se unesc formand lacune.
La 12 zile de la fecundare, capilarele, adica vasele de sange foarte mici care iriga mucoasa uterina, erodate de celulele stratului profund al trofoblastului, se rup, si sangele matern umple lacunele care fuzioneaza in cea de-a 13-a zi.

Se stabileste astfel un contact intre blastocist si circulatia ma­terna. Acesta este, in linii mari, rolul placentei.
Celalalt strat de celule rezultat din trofoblast ajunge sa inconjoare in intregime oul si ia numele de corion, iar mucoasa uterina in care blastocistul s-a ingropat complet devine caduca si va fi complet eliminata dupa nastere.
Oul, care, dezvoltandu-se, va creste treptat in dimensiuni in cavi­tatea uterina, este acoperit acum de doua straturi de tesut: caduca si corionul.
Cavitatea amniotica
In paralel cu primele modificari, cavitatea amniotica, denumita popular si punga apelor, in care va trai copilul timp de 9 luni, se formeaza in cea de-a 8-a zi prin alungirea butonului embrionar si a trofoblastului. Ea se va mari progresiv in zilele urmatoare.
Cavitatea amniotica este delimitata de o membrana denumita amnios.

 

marți, 24 noiembrie 2009

Prima Saptamana de sarcina

Segmentarea: intre 30 si 50 de ore dupa fecundare
La scurta vreme dupa fecundare, prima celula se divizeaza. Acest fenomen se numeste segmentare. Dupa diviziune se ajunge la doua celule de dimensiuni egale. Fiecare dintre acestea se divizeaza iar, ajungandu-se la 4 celule, cam dupa 50 de ore, apoi iarasi, ajungandu-se la 8, dupa 60 de ore. Se constituie astfel un graunte de 16 celule, denumit morula, datorita asemanarii cu o mura.
Migratia: intre ora a 72-a si cea de-a 4-a zi h8s8618hy87zyc
Tot divizandu-se, oul se deplaseaza din treimea externa a trompei, unde a avut loc fecundatia, spre cavitatea uterina. „Calatoria" va dura 3 zile. Trei zile, in timpul carora diviziunile se succed multiplicand numarul de celule din morula. Trebuie remarcat ca volumul morulei in acest stadiu ramane egal cu cel al ovulului initial din momentul fecundatiei. Abia dupa cea de-a sasea diviziune celulara, cand ajunge la 64 de celule, oul incepe sa creasca in volum.
In acest stadiu, se constata deja o diferenta vizibila intre celulele din morula. Celulele periferice, de talie mica, inconjoara celulele centrale mai voluminoase, care vor fi la originea butonului embrionar. Aceasta mica sfera se scobeste in interior si formeaza o cavitate plina cu lichid ce adaposteste gramajoara de celule care constituie butonul embrionar. Morula a devenit blastocist (sau blastula). Din butonul embrionar ia nastere embrionul, iar celulele externe sunt la origineainvelisului care il va proteja. O parte a acestui invelis, denumit trofoblast, va forma placenta. in acest stadiu, blastocistul masoara 250 de miimi de milimetru.

Patrunderea in uter: intre a 4-a si a 5-a zi

La finalul migrarii sale, blastocistul ajunge in cavitatea uterina, unde pluteste liber in cea de-a 4-a si a 5-a zi dupa fecundatie. In acel moment, zona pellucida care inconjoara ovulul dispare si blastocistul se lipeste de mucoasa uterina.
La nivelul ovarului, corpul galben format din foliculul care a eliberat ovulul produce o cantitate enorma de progesteron. Acesta impiedica uterul sa se contracte asa cum se intampla in timpul menstruatiei si astfel asigura supravietuirea oului. Si cum totul a fost prevazut, trofoblastul secreta in timpul primelor saptamani de sarcina un hormon denumit gonadotrofina, care mentine corpul galben in activitate.
Cuibarirea (nidatia): ziua a 7-a

In cea de-a 7-a zi de la fecundatie, adica la 21 sau 22 de zile de la inceputul ultimei menstruatii, celulele externe ale blastocistului incep sa se insinueze intre celulele epiteliului uterin, marcand debutul implantarii, care se va desfasura efectiv in timpul celei de-a doua saptamani care urmeaza dupa fecundatie.

duminică, 22 noiembrie 2009

Ce este sarcina?

• Sarcina si nasterea sunt fenomene naturale, nu sunt o boala. Va puteti continua cu succes activitatile obisnuite. Considerati-va o femeie sanatoasa, dar intr-o stare deosebita care necesita menajamente si un regim de viata protector.
• Este foarte important sa aveti o supraveghere medicala regulata si suficienta:
-prezentati-va pentru prima consultatie in primele trei luni de sarcina;
-o data pe luna pana in luna a sasea
-o data la doua saptamani incepand din luna a saptea
• Respectati o alimentatie echilibrata. Ea va asigura mentinerea sanatatii dumneavoastra, nevoile de crestere ale fatului, forta fizica si vitalitatea in treavaliu, succesul lactatiei.
Sarcina este o perioada a schimbarilor fizice si psihice. In mod normal vei fi mult mai preocupata de propria sanatate decat inainte si te vei intreba deseori daca totul decurge asa cum ar trebui. Bine-nteles ca acest articol nu urmareste sa inlocuiasca controlul medical.
Testele de urina si de sange detecteaza prezenta hormonului specific al sarcinii. Conditiile de aplicare, fidelitatea si durata de la ovulatie dupa care testul detecteaza substanta respectiva difera – iata un ghid util al acestor teste!
Toate testele de sarcina functioneaza pe principiul detectarii unei substante hormonale specifice in sange sau in urina, substanta care este prezenta doar atunci cand femeia este gravida. Aceasta substanta, gonadotropina corionica umana, se numeste colocvial hormonul sarcinii.
Cauzele care duc la aparitia unui avort spontan pot fi impartite in:
A/ cauze ovulare - anomalii genetice , tulburari endocrine , anomalii de placentatie
B/ materne - O tulburare locala sau generala a organismului femeii poate determina tulburari in nidatia oului sau in evolutia lui.
C/ externe - Factorii de mediu extern pot determina o serie de modificari in organismul gravidei, ce pot determona moartea fetala sau care pot declansa contractii uterine, de ex. Carente alimentare, intoxicatii exogene ( tabagism, alcoolism, consum de droguri), traumatisme.

sâmbătă, 14 noiembrie 2009

Fertilitatea la femei

A incerca sa concepi un copil facand dragoste in mod intamplator poate fi foarte distractiv, dar sansa de a aduce pe lume o noua fiinta creste daca stii sa-ti alegi momentul potrivit. In multe situatii sincronizarea este totul. Pentru a da un exemplu, daca-ti petreci ceva timp uitandu-te la stele, vei vedea probabil o stea cazatoare. Evident, daca se intampla sa te uiti la stele mai mult timp, ai multe sanse sa vezi ceva spectacular. In mod similar, a incerca sa concepi un copil facand dragoste intamplator poate fi foarte distractiv - dar sansa ta de a aduce pe lume o noua fiinta creste daca stii cand sa alegi momentul potrivit.
Evident, daca se intampla sa te uiti la stele mai mult timp, ai multe sanse sa vezi ceva spectacular. In mod similar, a incerca sa concepi un copil facand dragoste intamplator poate fi foarte distractiv - dar sansa ta de a aduce pe lume o noua fiinta creste daca stii cand sa alegi momentul potrivit.
Ca sa va mariti sansele in atingerea starii de graviditate, trebuie sa urmati acest ciclu cu multa grija. O privire atenta va va dezvalui incredibila, miraculoasa lui functionare.
Ciclul menstrual incepe in fiecare luna in prima zi a menstruatiei si in general, dureaza 28 de zile. Ovulatiaare loc in general in jurul celei de-a 14-a zi a acestui ciclu. Este foarte important de amintit ca multe femei au un ciclu menstrual foarte diferit de cel tipic.
Ovulatia este esenta fertilitatii femeiesti. Deci, ea trebuie urmarita de un cuplu pentru a-si mari sansele in a concepe un copil. In mod normal, ovulatia are loc o data pe luna. Mii de oua, care exista din momentul nasterii femeii, sunt depozitate in ovare.
Un ovul este eliberat din unul din ovare, acesta parcurgand apoi tubul falopian (legatura dintre ovar si uter) si in cele din urma va ajunge in uter. In timp ce ovulul creste in ovar, mucoasa uterina incepe sa se ingroase astfel incat sa poata hrani un posibil embrion.
Fecundarea are loc atunci cand sperma reuseste sa treaca dincolo de bariere groasa a celulei ovulului. Acest lucru se intampla in general atunci cand ovulul se afla in tubul falopian. Odata ajuns in uter, ovulul se va fixa pe peretele acestuia. Graviditatea a fost atinsa.
Daca ovulul nu a fost fertilizat de sperma, endometrul (mucoasa care "captuseste" uterul) se desprinde, se produce eliminarea ovulului, creandu-se astfel un mediu curat pentru urmatorul ciclu menstrual. Acest proces corespunde perioadei menstruatiei.
Cei care controleaza ciclul menstrual sunt hormonii. Hipotalamusul din creier controleaza producerea hormonilor secretati de glanda pituitara. Doi dintre hormonii care actioneaza in ovare sunt numiti hormon de stimulare foliculara (FSH) si hormonul luteinizing (LH). FSH stimuleaza foliculii din ovare. Acesti foliculi ajunsi la maturitate produc estrogen. Nivelul de LH este responsabil cu maturizarea ovulului si cu ovulatia insasi. In timpul ovulatiei, ovarele secreta estrogenul si progesteronul .
Intregul proces de maturizare a ovulului, ovulatia, si menstruatia sunt subiecte tratate in multe carti. O intelegere completa a functionarii acestui ciclu menstrual va ajuta sa intelegeti cum sa va conduceti cat mai precis fertilitatea.
Pentru ca fecundarea sa aiba loc, trebuie ca trei factori sa actioneze simultan: spermatozoidul, ovulul si mucusul cervical. Spermatozoizii sunt in cantitate mare; un barbat produce milioane de spermatozoizi zilnic. Un barbat este "proiectat" pentru a fi fertil. Pe de alta parte, o femeie, este fertila numai cateva zile in timpul ciclului menstrual. Deci o femeie are o perioada de fertilitate mai mica. Asadar, sincronizarea intre spermatozoid si ovul este critica.
In timpul actului sexual, spermatozoizii sunt proiectati in vagin - care este un loc foarte neprimitor pentru acestia. In timp ce ei calatoresc catre uter, trebuie sa treaca prin colul uterin. Cateva zile dupa ovulatie, colul uterin este inchis si protejat de un "mucus" dens. Acest mucus protejeaza uterul impotriva infectiilor si impiedica intrarea spermei.
Imediat dupa ovulatie, totusi, acest mucus devine gros, impermeabil si devine benefic pentru spermatozoizi. Nu numai ca actioneaza ca un lubrifiant perfect pentru vagin dar furnizeaza un mediu prin care spermatozoizii pot circula cu usurinta prin colul uterin catre uter. Inainte de a intra in uter, mucusul "insamanteaza" sperma, hranind celulele astfel ca ele vor fi mai puternice.
Numarul spermatozoizilor scade inainte de intrarea in tubul falopian ; numai cei puternici il vor atinge. Acestia continua sa calatoreasca in sus, prin tubul falopian catre uter, unde se afla ovulul. Odata ce ovulul a fost fecundat, celulele incep imediat sa se divida. Embrionul astfel format se va fixa pe peretele uterului (endometru) unde va fi hranit si protejat.
Aceste schimbari ale consistentei mucusului sunt in general usor de sesizat de catre o femeie in timpul unei vizite la toaleta. Cateva zile inaintea ovulatiei, vei sesiza prezenta mucusului atunci cand folosesti hartia igienica. In prima faza aceasta secretie vaginala este alba si vascoasa. Poate fi scoasa din vagin cu usurinta utilizand degetul mijlociu. Dupa cateva zile, secretia devine apoasa si mult mai abundenta. Multe femei spun ca acest mucus este foarte alunecos. Este chiar momentul cand ovulatia ar trebui sa se produca.
Pentru cuplurile care au probleme cu conceperea unui copil, este foarte important sa monitorizeze schimbarea consistentei mucusului, mai ales ca unele femei sunt fertile numai cateva ore sau o zi in timpul ciclului menstrual. Schimbarea consistentei acestei secretii trebuie notata pe un calendar special si ciclurile menstruale precedente pot fi utilizate ca un ghid foarte util.
Aceasta metoda a urmaririi consistentei mucusului a fost introdusa in anii '60 si este cotata ca o metoda de urmarire a ovulatiei. Organizatia Mondiala a Sanatatii declara ca a promovat aceasta metoda in cinci tari. Astfel, au estimat ca 91% dintre femeile care au fost instruite in legatura cu aceasta metoda de urmarire a consistentei mucusului pe perioada unui ciclu menstrual au inteles-o bine sau foarte bine.

Imediat dupa ce te trezesti de dimineata, corpul tau este intr-o "stare bazala". Daca iti iei temperatura cu un termometru special zilnic la aceeasi ora, vei obtine informatii cu privire la temperatura bazala a corpului tau. Ca o metoda de urmarire a ovulatiei, schimbarile care se produc cu corpul tau sunt inregistrate intr-un calendar, in scopul prezicerii ovulatiei.
Dar, din nefericire, la prima urmarire a temperaturii bazale in timpul unui ciclu menstrual ,modificarile de temperatura nu-ti spun nimic pana in momentul ovulatiei, cand temperatura va creste. Acest fapt se petrece datorita cresterii nivelului de progesteron. Aceasta crestere de temperatura se va mentine pana la inceperea menstruatiei. Dupa ce inregistrezi temperatura bazala pe parcursul a mai multe cicluri menstruale, te poti folosi de aceste informatii. Numai dupa ceva timp ovulatia poate fi prevestita.

Totul incepe aici

Pentru mine inceputul de mama a fost acum sapte ani cand din multa dragoste si iubire a aparut cel mai frumos copil de pe lume (din punctul meu de vedere).
Un copil iti schimba viata pentru totdeauna. Asta s-a tot spus si confirm ca este intru totul adevarat.
Nu este nimic mai miraculos decat sentimentul ca ceva creste in tine, misca, iti da ghionturi in vezica, si apoi apare pe lume sis iti umple sufletul de dragoste.


Pe atunci imi doream din tot sufletul sa fiu libera, fara reguli, fara constrangeri de orice natura. Nimic mai frumos si mai romantic, numai ca din acea dragoste mare am constatat ca sunt gravida. Din acel moment lumea mea s-a schimbat foarte mult.
In mintea mea si a sotului a aparut imaginea unui copil frumos. Si eram atat de fericiti...
Toata sarcina a decurs minunat si am nascut un copil superb.
La vremea aceea nu stiam absolut nimic despre ce insemna sa cresti un copil. Nici internetul nu era la dispozitie ca acum. Era foarte scump si cu o viteza foarte mica. Oricum nu am avut surse de informatii decat din revistele de specialitate precum "Mami".
A sosit ziua primei baite a copilului. Ne uitam unul la altul si impreuna la copil si nu stiam cum sa il tinem in apa si cum sa il spalam.
Ne apuca pe amandoi disperarea. Dar cu putin curaj am reusit sa spalam copilul.
Si din acea zi, in fiecare zi am mai invatat cate ceva despre cum se creste un copil. Poate am si gresit de multe ori dar si din greseli se invata.