Primul trimestru de sarcina se incheie la sfarsitul acestei saptamani. Ati parcurs deja o treime din drum.
Marimea lui este de 6 cm de la cap la coccis si de 8,5 cm de la cap la calcaie. Greutatea lui este de 28 de grame. Lungimea piciorului este de 1,2 cm.
Apa care intra in componenta lui reprezinta 90% din greutate!
Capul este inca voluminos. El reprezinta circa o treime din lungimea corpului. La nastere, el va avea doar un sfert din lungimea totala. Prin comparatie, capul unui om adult reprezinta circa o optime din lungimea corpului.
Au aparut primele oase. Pentru inceput, tesuturile cartilaginoase existente prima data la membre s-au imbogatit intre timp in celule osoase, si s-au organizat in structuri mai compacte. Acum continua sa se formeze insule cartilaginoase la nivelul craniului si fetei. Nasul, cu narile acum deschise, iese in evidenta in mijlocul fetei, cu varfuletul lui cartilaginos, iar barbia incepe sa prinda contur.
Coloana vertebrala continua sa se intareasca, incepand cu primele formatiuni ale coastelor. In paralel cu oasele picioarelor, incep sa se contureze si cele ale bazinului.
Incetul cu incetul, toate insulele cartilaginoase se vor uni, intarindu-se si articulandu-se. Scheletul complet, cu cele 110 oase, nu va fi desavarsit decat la adolescenta.
Primii perisori, crescand din celulele bulbilor pilosi, isi fac aparitia in regiunea sprancenelor si buzei superioare. Este vorba de un puf extrem de fin care va cadea la nastere, pentru a fi inlocuit ulterior cu perisori mai grosi.
In acest timp, celulele nervoase isi urmeaza cursa lor nebuna. Se multiplica, se diferentiaza, dar inca nu sunt legate intre ele. Creierul s-a separat in mai multe parti distincte care se pliaza pe masura ce se dezvolta, pentru a-i da aspectul caracteristic. El nu este inca functional. Mai trebuie sa treaca ceva timp pana ca maturizarea lui sa-i permita sa preia comanda. Pentru moment, doar fibrele motrice venind de la maduva spinarii se branseaza direct pe fibrele senzoriale ale muschilor, formand circuitele scurte ale celor mai simple reflexe.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu